3 femei din zodiac care au cel mai frumos caracter

428

Unii oameni îţi transmit o energie bună de la prima vedere şi ajungi să te simţi bine în preajma lor. Sunt acele persoane calde şi blânde, cu o inteligenţă ascuţită şi înţelegătoare. Se spune că un caracter frumos se construieşte din copilărie sau te naşti cu el.

Iată care sunt femeile din zodiac lângă care te simţi cel mai bine

Femeia Gemeni
Gemenii sunt persoane agreabile şi vesele, sufletul petrecerii şi extrem de expresive. Cuvântul-cheie pentru femeia din această zodie este pasiune. Este visătoare, idealistă şi ambiţioasă. Nimic nu-i stă în cale atunci când îşi doreşte ceva.
La prima vedere poate fi percepută ca fiind superficială, însă cine are răbdare, îi găseşte latura romantică şi profundă.

Spontaneitatea ei te poate lua prin surprindere şi te scoate din starea mai puţin plăcută în care te afli. Situaţiile dificile pentru femeia Gemeni reprezintă o provocare pe care o acceptă până găseşte o soluţie. Imprevizibilitatea nativei din Gemeni păleşte în faţa imaginaţiei pe care aceasta o are indiferent de context.

Firea sociabilă te poate face să o placi imediat şi apoi vei simţi recunoştinţă că o ai în preajmă. Capacitatea ei de comunicare este extraordinară, locul pe scenă sau sub lumina reflectoarelor fiind preferatul ei.

Datorită curiozităţii şi a felului sociabil, a început să descopere multe lucruri despre ea, fapt care îi dă încredere în ea însăşi. În urma contactului cu diverse persoane, a ajuns să accepte pe toată lumea aşa cum este şi să-i placă diferenţele dintre oameni, în loc să le judece.

Femeia Săgetător
Pe lângă momentele în care femeia Săgetătoare este temperamentală, onestitatea ei te va cuceri imediat. Un atu al acestei fiinţe este caracterul integru. Chiar și atunci când te va certa, îi va părea rău şi va încerca să repare situaţia. Fermecătoarea Săgetătoare nu este doar sinceră, ci şi o fire veselă, căreia îi place să se amuze şi să încălzească atmosfera.

Are un stil unic de a fi, un amestec între sinceritate şi autenticitate, însă într-un mod diplomat şi pozitiv.
Independenţa este altă trăsătură a nativei din Săgetător, precum şi dorinţa de a se mişca, de a călători. Rareori o vei găsi acasă. Dacă vrei să o cunoşti mai bine, este indicat să ţii pasul cu ea.

Femeia născută în această zodie este idealistă şi cu un simţ al umorului dezvoltat. Îi place să înveţe lucrurile din propriile experienţe, în loc să se bazeze pe alte persoane, de aceea îi place diversitatea persoanelor cu care intră în contact. Curiozitatea şi înclinaţia către filozofie, spiritualitate, fac din nativa Săgetător un partener de discuţie plăcut.

Într-o relaţie, femeia din această zodie este de încredere şi îşi ia în serios responsabilităţile care vin odată cu împărţirea vieţii cu cineva. Empatia face parte din farmecul ei, având grijă de felul în care celelalte persoane vor fi afectate de ceea ce spune sau face.

Femeia Peşti
Femeia Peşti este cea mai misterioasă şi senzuală din tot zodiacul. Pe lângă mintea ageră, are şi o latură romantică şi spirituală cu care te poate fermeca.

Curioasă şi gentilă, ea este întruchiparea visătorului perfect. Se bazează foarte mult pe intuiţie şi pe emoţii şi tot ce se întâmplă trebuie să aibă un sens. Atunci când se află într-un loc, parcă acaparează tot ce-i în jur, se conectează foarte uşor cu persoane pe care nu le-a văzut niciodată în viaţa ei.

Caracterul ei reflectă pasiunea de a trăi, făcând din tot ceea ce atinge o artă. Îi place să se exprime prin pictură, dans ori scris.
Imaginaţia ei atinge cele mai înalte culmi şi când vine vorba de iubire, creând un peisaj de poveste, cu mult mister şi afecţiune.

Cele mai multe native din Peşti sunt relaxate şi îşi atrag în viaţa lor acele persoane cu care pot lega prietenii frumoase, care conţin adevăruri profunde şi cu care pot schimba opinii fără să le fie îngrădită libertatea de exprimare.

Atunci când te afli într-o situaţie dificilă, femeia Peşti, dacă se află în preajma ta, va fi prima care te va ajuta. Pe lângă senzualitate şi frumuseţe, Peştioaicele au o sensibilitate aparte la nevoile celorlalţi. Într-o lume în care cei mai mulţi vor să ia, ele sunt cele care dau.

Câte astfel de femei ai prin preajmă?