TREI zodii care îşi dau seama instant când minţi

643

N-o să poţi scăpa niciodată nepedepsit de ele. Sunt agile, inteligente şi foarte perspicace. Îşi dau imediat seama dacă umbli cu ascunzişuri, iar dacă le minţi în faţă…ai îmbulinat situaţia de tot.

Îşi dau seama instant că minţi, nu te poţi ascunde aşa că mai bine recunoaşte, căci minciuna recunoscută e pe jumătate iertată!

Leu

Nu ai efectiv nicio şansă. Recunoaşte o minciună de la kilometri depărtare, dar te va lăsa să crezi că a „înghiţit găluşca” doar pentru a vedea cât de departe vrei să mergi. Mai bine îi spui Leului adevărul de la început şi nu te complici să inventezi cine ştie ce scenarii pentru că nu se va termina în favoarea ta. Leii sunt foarte inteligenţi şi atenţi la detalii, iar dacă află că încerci să îi trădezi, îţi poţi lua adio de la orice prietenie cu ei. Detestă trădarea şi oamenii care încearcă să se folosească de bunătatea lor.

Fecioara

Fecioara e pe principiul „mai bine aflu de la tine decât de la alţii” aşa că dacă i-ai greşit, pune mâna şi spune-i în faţă adevărul. Nu o minţi şi nu inventa scuze, pentru că nu o poţi „duce cu zăhărelul”. În schimb, dacă te prinde cu minciuna vei suferi amarnic. Aşa cum va suferi şi ea din cauza tupeului de a o trăda. Nu va încerca să îţi întoarcă neplăcerea şi să te trădeze, ci te va trata cu tăcere şi nepăsare. Iar acest lucru e cu mult mai dureros decât o răzbunare.

Peşti

Când vine vorba de răzbunat, da, Peştii o fac. Fără milă. I-ai minţit? Nu te bucura, deja ştiu asta. Şi vei plăti cu vârf şi îndesat. Nativii Peşti sunt foarte atenţi atunci când poartă o conversaţie şi interpretează fiecare mişcare. Recunosc un mincinos de la o poştă şi au grijă să îl trateze aşa cum se cuvine. Nu minţi un astfel de nativ, nu are sens. Mai bine ești sincer şi va aprecia cu adevărat.