Ceres tranziteaza zodia Fecioara din 29 septembrie si pana pe 17 decembrie. Ceres este asteroidul care arata cum avem grija de noi insine si de cei din jurul nostru. Este de asemenea asteroidul fertilitatii, al abundentei si al maternitatii. Simbolul sau este o secera.
In semnul organizat al Fecioarei, Ceres va mari nevoia de ordine, a unei structuri care sa ne faca sa simtim ca ne aflam pe o baza solida, sigura. Numai asa vom ajunge la o stare de calm. De fapt, vom avea nevoie de liniste, de starea aceea de confort pe care ti-o ofera un camin cald si primitor. Mai putina agitatie, mai putina lume, mai putina spontaneitate, mai multa predictibilitate. Activitatile de rutina, repetitive, fie ca este vorba despre mersul la birou sau o alta ocupatie, ne vor ajuta sa ne simtim in siguranta. In schimb, evenimentele neasteptate ne-ar putea descumpani un pic.
In privinta relatiilor cu ceilalti, ii vom sprijini, dar intr-un mod discret. S-ar putea sa fie nevoie totusi sa ne tinem sub control tendinta spre perfectionism. Daca vom avea pretentii prea mari din partea noastra in aceasta privinta si nu ne vom putea ridica la inaltimea asteptarilor proprii, acest lucru ne-ar putea afecta increderea.
Influenta acestui tranzit pentru toate semnele zodiacale:
Berbec Ceres va trece prin casa a 6-a, casei muncii si a rutinei, dar si a sanatatii si a relatiei cu colegii. Asadar, e posibil sa simti mult stres si multe temeri legate de ce anume se petrece la locul de munca. Sfatul astrologului ar fi sa il lasi pe „aoleu” deoparte si sa iei masuri. Daca stii ca acest stres iti afecteaza sanatatea, sau iti declanseaza anumite probleme, cu stomacul sa zicem, mergi preventiv la medic, mananca mai sanatos si evita sa te mai enervezi daca tot nu poti controla anumite situatii si decizi sa ramai acolo. Ai grija la rutina, dar si la posibile probleme cu animalutele de companie.
Taur La tine e posibil sa fie vorba de griji exagerate pentru copii si pentru contextul sau situatiile in care se afla acestea. Poate ca te temi ca vor repeta anumite greseli pe care le facusesi si tu la varsta lor. Ceres in casa a 5-a te poate ajuta sa iti canalizezi aceste griji in mod practic si sa ii inveti pe cei mici sa reactioneze si sa comunice diferit. Grijile in sine nu rezolva situatia. Cei care isi doresc copii, ar putea avea tendinta de a-si dori mai tare si de a se stresa prea mult cu procesul conceperii. Cei care nu au si nu isi doresc copii ar face bine sa nu se mai streseze inutil si sa isi abordeze din cand in cand viata ca si cum ar fi o joaca, sa se bucure mai mult.
Gemeni Grija exagerata pentru familie, pentru mama, tata, copii sau nepoti poate pune stapanire pe tine, avand in vedere prezenta lui Ceres in casa a 4-a. Daca esti preocupat pentru sanatatea celor dragi, ii poti trimite la un medic, dar nu te poti duce tu in locul lor. Pe de alta parte, te stresezi cu probleme legate de locuinta ta fizica, dar si emotionala. Casa a 4-a are si o componenta a emotiilor, iar aceasta preocupare permanenta poate deveni precum o umbra a ta si poate ajunge sa iti conduca viata si actiunile. Astrologul te indeamna sa mai tai din toate preocuparile inutile si sa ai grija de sanatatea ta emotionala.
Rac Ceres in casa a 3-a iti aduce in prim-plan griji si temeri legate de tot felul de calatorii si drumuri si nu neaparat cele foarte complicate sau indepartate. Esti agitat cu privire la orice mica deplasare pe care o faci in interes familial sau de serviciu. Nu poti controla fiecare detaliu, lasa-le mai usor. Ceres are si o componenta a grijii pentru a-i hrani pe ceilalti, deci ai putea deveni mai protector decat erai inainte. Ai mare grija la investitiile pe care le faci pana in decembrie, s-ar putea sa te stresezi extrem de tare cu ele si sa nu poti dormi noaptea, gandindu-te daca ai ales bine, sau nu. Fii prevazator.
Leu Ceres in casa a 2-a iti aduce din nou componenta financiara in prim-plan, asadar, multe griji pentru bani, pentru cheltuieli, pentru cum veti trece iarna si asa mai departe. Prea multe frici financiare sunt justificate uneori, insa multe dintre ele ar putea fi si exagerate pe baza unor tipare transgenerationale. Astrologul Daniela Simulescu va transmite ca e o perioada buna ca in loc sa va stresati, sa economisiti pur si simplu, sa va faceti o rezerva de bani sau de alimente. Daca tot am atins partea cu alimentele, Ceres va indeamna sa tineti cont de felul in care va hraniti si sa va faceti un program de alimentatie sanatoasa.
Fecioara Cu Ceres in semnul vostru, grijile sunt la ordinea zilei. Este vorba despre probleme legate de ipohondrie, organizare, curatenie, ce o sa faca nu stiu cine, un mare grad de „aoleu” peste tot: aoleu au crescut facturile, aoleu razboiul, aoleu stirile. Functionati pe ceea ce cititi. Nu are rost sa faceti asta, va faceti rau, exagerand si cu grijile pentru cei dragi: copilul, nepotii, fratii. Aveti grija, mai degraba sa mancati sanatos, aveti grija la somn, la cum va imbracati, si bine ar fi sa nu treceti peste limitele celorlalti.
Balanta Cu Ceres in casa a 12-a sunteti mult prea preocupati de lucrurile care nu se stiu, care nu se vad. Veti avea o tendinta de a crede anumite discutii, anumite replici, de a raspandi anumite barfe care va fac rau si voua si celor din jur. Frica de abandon este extrem de mare, frica de faptul ca oamenii nu mai sunt sanatosi, nu mai sunt constienti, nevoia de a va sacrifica. Undeva trebuie sa mai taiati din excesul de zel, spuen astrologul. Acest sacrificiu in directia celor dragi voua le dauneaza si lor si va dauneaza si voua, iar apoi, in decembrie, cand Ceres va intra in semnul vostru, ar putea sa va aduca si voua preocupari mari legate de propria sanatate.
Scorpion Frica viitorului, nesiguranta zilei de maine va pune la pamant. Ceres in casa a 11-a vorbeste despre grija viitorului, despre o modalitate de a trai „prapastios”, de care nu aveti nevoie in viata voastra. Nu e cazul sa va stresati acum legat de ce veti face peste un an, doi sau cinci, ci ar fi mai bine sa faceti pasi mici in directia lui „maine” si sa nu va duceti mai departe. Taiati din grijile excesive legate de prieteni, de cercurile sociale si de cum credeti ca va fi societatea in viitor. Este vremea lui „aici” si a lui „acum” si asta ar trebui sa fie deviza voastra.
Sagetator Aveti cu Ceres in casa a 10-a tot felul de frici legate de statutul socio-profesional, dar si de statutul marital. Se intrevede o angoasa de tipul „vai, ce va spune lumea?”. Va intrebati des cine sunteti in societate, cine nu ati ajuns, unde nu ati urcat pe scara profesionala. Astrologul va recomanda sa simtiti recunostinta pentru ceea ce ati reusit sa obtineti pana acum, sa o faceti cu modestie si sa va bucurati de mijloacele de acum. Pe de alta parte, trebuie sa intelegeti ca cei de la serviciu, in special sefii, nu sunt rudele voastre, ar fi cazul sa puneti niste limite si sa pastrati o oarecare distanta.
Capricorn Ceres trece prin casa a 9-a, apar ingrijorari legate de examene, dar si de calatorii mai mari, de mutari, apar intrebari de tipul „plec sau nu din tara”, sau „ce sa mai invat”, este o preocupare intensa pentru studii. Ceres va face sa va ganditi la ce stiti sau ce ati mai putea sa stiti, insa va poate impinge cu usurinta in extrema „nu stiu nimic, nu sunt suficient de pregatit, nu sunt suficient de bun, nu merit”. Decat sa stati si sa va plangeti ca nu stiti, nu mai bine va apucati direct de invatat? Aveti suficient timp pana in decembrie sa abordati in mod practic acest aspect.
Varsator Ceres intra in casa a 8-a si va pune fata in fata cu teama de pierderi. Se pare ca frica principala va fi sa nu pierdeti bani, sau ca vi se iau bani, ca pierdeti mosteniri, ca va manipuleaza ceilalti, si ca orice ati face, in final, iar ramaneti fara bani. Trebuie sa va dati seama ca nu puteti avea acces la toti banii celorlalti. Partea financiara, cel putin pana pe 19 decembrie, trebuie abordata cu dozare, cat mai usor, pas cu pas. In ceea ce priveste resursele venite din mosteniri, nu incercati sa manipulati pe nimeni, nu va fi in folosul vostru daca o faceti. Aveti grija cu sanatatea si cu tulburarile alimentare.
Pesti Cu Ceres in casa a 7-a, fricile vin in zona relatiilor si a parteneriatelor. Apare aceasta teama, fondata sau nu, ca va pleaca partenerul, ca nu va iubeste, ca nu va valideaza, lucru care in sine, va ajunge sa produca stres sau chiar certuri si o atmosfera neplacuta in relatie. Bine ar fi sa mai taiati din aceste doze de stres si sa capatati mai multa incredere in voi. In perioada aceasta, in acelasi timp, e posibil sa fiti precum un fel de oglinda a partenerului, ii oglinditi agitatia. Pentru cei care sunt singuri si intalnesc pe cineva, apare foarte multa nesiguranta acolo, lipsa de incredere la superlativ.
Sursa: astrosens.ro