Floriile 2025: Ce obiceiuri trebuie respectate și ce este interzis înainte de această sărbătoare sfântă

28

Floriile, cunoscute și sub denumirea de Duminica Stâlpărilor, reprezintă una dintre cele mai importante sărbători creștine care anunță apropierea Paștelui. În 2025, această zi de mare însemnătate va fi celebrată pe 13 aprilie, cu exact o săptămână înainte de Paștele Ortodox, care cade pe 20 aprilie, conform calendarului bisericesc.

Această sărbătoare comemorează intrarea triumfală a lui Iisus în Ierusalim, călare pe un măgăruș, fiind întâmpinat cu ramuri de finic de către mulțime, un simbol al biruinței și al bucuriei. A fost singurul moment în care Hristos a permis să fie aclamat ca împărat, oamenii rostind: „Osana! Bine este cuvântat Cel ce vine în numele Domnului!”

Tradiții, ritualuri și interdicții care preced Floriile

Deși accentul cade, de obicei, pe ziua Floriilor, există și o serie de obiceiuri și superstiții care trebuie urmate în zilele premergătoare.

Una dintre credințele populare spune că este de evitat plantarea pomilor în săptămâna dinaintea acestei sărbători, pentru că se consideră că nu vor rodi. În schimb, florile pot fi plantate abia după Floriile trecute.

În anumite zone, în ajunul acestei sărbători se organizează „Lăzărița” – un ritual arhaic asemănător colindului, dar destinat doar fetelor. Una dintre ele este îmbrăcată în mireasă, iar grupul colindă din casă în casă, fiind primit cu bucurie de gazde.

Conform tradiției, femeile pregătesc plăcinte, pe care le oferă de pomană, rememorând gestul făcut de mama lui Lazăr din timpurile biblice. Este o perioadă în care se oferă mâncare celor nevoiași, iar pomenirea celor adormiți capătă o importanță aparte. Mormintele sunt curățate, împodobite cu ramuri sfințite de salcie și stropite cu apă sfințită.

În gospodării, se obișnuiește aerisirea lucrurilor, prin scoaterea lor afară, în bătaia soarelui. Tinerele nemăritate care doresc să-și găsească ursitul sunt îndemnate să scoată zestrea în curte, ca un gest simbolic menit să atragă norocul în dragoste.

Există și un ritual special pentru fete: la miezul nopții, acestea fierb busuioc în apă, apoi se spală pe cap cu această infuzie, turnând restul lichidului la rădăcina unui păr înflorit. Totul trebuie realizat înainte de ivirea zorilor, deoarece se spune că în ziua Floriilor nu este bine să te speli pe cap – altfel, părul se va albi peste noapte.

Un alt aspect de luat în seamă este legat de persoanele care poartă nume de flori. În tradiția populară, nu este recomandat să li se facă urări de „La mulți ani” înainte de ziua lor. Se consideră că o felicitare prematură aduce ghinion și umbrește sărbătoarea celui vizat.