Află la ce ghinioane ești predispus, în funcție de zodie, și cum poți să rezolvi problemele de care te poți împiedica.
Berbec
Chiar dacă cei născuți în zodia Berbec nu se lasă păgubași în fața problemelor, nu înseamnă că îi ocolește ghinionul pentru că sunt ei firi războinice și neînfricate. Dimpotrivă, ei au parte deseori de diverse accidente (mai mici ori mai mari). Fie li se strică anumite lucruri de care au nevoie urgent, fie se rănesc. Puțină atenție i-ar ajută în ambele cazuri. Poate că nu ar scăpa complet de ghinion, însă ar reuși să țină mai multe situații sub control. Iar faptul că devin impulsivi nu îi ajută deloc în astfel de momente.
Taur
Deși acești nativi sunt chibzuiți de felul lor, în special la capitolul financiar, ghinionul se ține scai de ei și nu îi lasă până nu îi afectează. Cele mai mari temeri ale Taurilor, și pe bună dreptate, au legătură cu banii. Ei pot să îi piardă, să fie înșelați ori chiar să li se fure sume mai mici ori mai mari. Uneori de ceea ce îți este frică nu scapi, indiferent cât de chibzuit ești. Tot ce pot să facă reprezentanții zodiei în acest sens este să aibă grijă cu ce persoane se asociază ori pe cine împrumută. S-ar putea că gândurile acelor persoane să nu fie chiar cele mai bune.
Gemeni
Pe Gemeni nu îi salvează de ghinioane nici simțul umorului, nici optimismul. Ei au parte de oportunități în viață, însă ele le scăpa de fiecare data printre degete, de parcă ar vrea să le facă în ciudă. Fie nu reacționează prea repede, fie au de învățat o lecție pe care destinul vrea să le-o ofere gratuit, chiar din primul rând. Probabil că, dacă ar s-ar hotărî mai repede, ar avea mai multe șanse să prindă norocul din urmă.
Rac
Calzi și prietenoși, racii au multe de suferit în viață pentru că sunt firi sensibile. Ei cred cu ușurință în bunătatea și sinceritatea celorlalți, așa că au multe de pierdut din această cauză. Deși au parte de prieteni buni în jurul lor, nu se pot lăuda că au noroc și la capitolul familie. Toate problemele care se întâmplă în casă cad pe capul lor, iar ghinioanele parcă se țin lanț uneori. Ceea ce pot să facă acești nativi este să nu mai lase că tot ceea ce se întâmplă în jur să îi afecteze atât de mult. Atunci când vor reuși să vadă viața cu alți ochi, ghinioanele nu vor mai părea atât de negre.
Leu
Reprezentanții zodiei Leu nu se pot plânge că nu au parte de succes în viață, însă atunci când îi lovește ghinionul, îi aruncă puternic la pământ. Din nefericire, de multe ori este și vina lor pentru că uită complet că roata se întoarce ori că traiul bun nu duce mult. Dacă și-ar lua anumite măsuri de precauție din timp, ar reuși cu brio să bareze neșansa vieții. Însă ei privesc atât de sus uneori că nu văd necazurile care vin de unde se așteaptă mai puțin.
Fecioară
Nici reprezentanții acestei zodii nu sunt feriți de ghinioane în viață, dimpotrivă au și ei parte de unele cum rar întâlnești. Deși au parte și de noroc în unele perioade ale vieții, în altele parcă toate le merg prost. Nimeni nu se pricepe să rateze oportunități mai bine că acești nativi. Deși sunt inteligenți și cu capul pe umeri, tot au de pierdut în viață. Fie că se hotărăsc prea târziu în anumite privințe, fie că le-o iau alții înainte, cert este că pierd multe ocazii importante, așa că ar trebui să fie mai atenți pe viitor. Cu unele șanse nu te întâlnești de două ori în viață.
Balanța
Deși alte reprezentante ale horoscopului le invidiază uneori pe aceste native pentru că roiesc bărbații în jurul lor, totuși ele nu au noroc în dragoste. Poate că sunt prea pretențioase, poate că se îndrăgostesc doar de bărbați nepotriviți, cert este că ghinionul le da târcoale pe plan amoros. Și există mari șanse să nu își găsească alesul inimii până la o vârstă înaintată.
Scorpion
Deși Scorpionii consideră că norocul și-l mai face omul și cu mână lui, totuși observă și ei că anumite lucruri rele se întâmplă fără că ei să le provoace într-un fel. Au noroc de bani, nu stau rău nici în dragoste, însă la capitolul prieteni buni trebuie să tragă bara. Rar pot să spună acești nativi că au în jur oameni pe care să se poată bază. Fie viața îi desparte de oameni minunați, fie întâlnesc doar persoane neserioase, false, mânate doar de interes. Chiar dacă reprezentanții sunt firi puternice, își doresc totuși să aibă parte de prieteni buni în preajma lor.
Săgetător
Spontani și optimiști, Săgetătorii par să nu aibă niciun fel de problemă în viață. Și totuși, au și ei parte de ghinion în drumul lor. Oricât de bine s-ar pricepe să facă bani și să dezvolte idei de afaceri, nu se pot bucura prea mult de realizările lor. Inevitabil, la o anumită perioadă mai vine câte o nenorocire pe capul lor. Fie se îmbolnăvește cineva drag, fie li se strică mașina, cert este că apar mereu cheltuieli nepravazute. La fel stau lucrurile și pe plan profesional. Se trezesc destul de des în situații încâlcite și cu greu le depășesc.
Capricorn
Nativii acestui semn zodiacal se plâng deseori că nu au noroc de locuri de muncă bune. Deși nu se dau în lături de la muncă, ci chiar se implică mai mult decât ar trebui, ei nu sunt apreciați de către șefi, astfel că sunt nevoiți privească mereu spre alte zări profesionale. Nici nu se obișnuiesc bine într-o realizează locul lor nu este nici acolo. Prea multe soluții nu cazul lor. Fie din pretențiile de pe , fie își un loc de potrivit decât cele anterioare.
Vărsător
Nonconformistii nativi zodiei nu se sperie de ușor de zilele nefaste, au ei temerile lor, special atunci când ghinioanele se de lor. Probabil ei nu ar avea de atâtea întâmplări ar fi responsabili. Nativilor li se deseori își uite lucrurile acasă ori, mai rău să le piardă . Situația se atunci când este de documente, de bani care nici măcar nu lor ori de acte. Noi le spunem ghinioane, ei le numesc întâmplări de zi cu zi ( de obișnuiți cu astfel de probleme).
Pești
Firi sensibile, Peștii trec cu greu ghinioanele vieții, riscând chiar stări depresive puternice. Ei nu au noroc la cumpărături pentru ca nu stiu sa facă investițiile potrivite. Fie haine care nu li se potrivesc, fie de calitate inferioara, ori achiziționează diverse obiecte defecte. Astfel, acesti nativi nici nu prea au cum se bucure de noile achiziții. Poate ar trebui se îndrumați de alte persoane la cumpărături.