Horoscop 14 august 2018. O zodie are nevoie de ajutor, în timp ce alți nativi au o atitudine distantă. Iată ce se întâmplă cu zodiile.
Horoscop 14 august 2018 BERBEC
Primeşti o veste cu tentă oficială care deschide o etapă nouă în cariera ta. Dacă aşteptai un răspuns important, dacă aveai nevoie de o aprobare sau de un document, azi pot sosi pe o cale legală şi îţi alungă starea de nesiguranţă şi stres care te copleşise.
De acum vei merge pe un drum mult mai sigur, ştii pe ce te bazezi, nu mai experimentezi şi nici nu mai baţi la uşi închise. Te poţi baza întru totul pe actul primit sau pe garanţia sosită ca să îţi clădeşti proiectele de care depind reputaţia, imaginea ta profesională, viitorul!
Horoscop 14 august 2018 TAUR
Atmosfera de la serviciu e cam sumbră, de parcă ai lucra sub presiune, sub tensiune, sub supravegherea deloc prietenoasă a unui superior care pândeşte greşelile oricui. Dacă te simţi cu musca pe căciulă cu ceva, fă tot posibilul să repari acel aspect, pentru că supraveghetorul aspru abia aşteaptă să-ţi descopere punctul sensibil şi să te sancţioneze.
Nu lucrezi cu plăcere într-o atmosferă atât de apăsătoare, şi abia aştepţi să scapi cât mai repede. Vei termina ziua cu un puternic sentiment de vină, de nemulţumire, de eşec, doar din cauza celor care te critică sever.
Horoscop 14 august 2018 GEMENI
Discuţia pe care o ai azi cu ceilalţi membri ai familiei are darul de face lumină asupra unor perspective de care nu erai prea sigur. Acum aveţi cu toţii starea necesară şi timpul potrivit pentru a discuta despre ceea ce urmează să se întâmple şi vă mai clarificaţi aspectele incerte.
De acum înainte vei primi mult mai obiectiv sensul spre care vă îndreptaţi şi veţi fi recunoscători acestei zile care v-a aşezat faţă în faţă cu sinceritate pentru a vă prezenta fiecare intenţiile şi aşteptările. Era nevoie de aceste lămuriri!
Horoscop 14 august 2018 RAC
Joci un rol major în colectivul din care faci parte, pentru că lumea îţi recunoaşte supremaţia în anumite domenii şi aşteaptă de la tine o decizie. Tu vezi lucrurile dintr-un alt unghi decât restul lumii, eşti bine documentat, ai mintea limpede, dar mai ales deţii informaţiile necesare pentru a extrage concluzia potrivită. Ai experienţă bogată în acest sens, deci eşti cel mai în măsură să-şi dea cu părerea.
Mulţi aşteaptă de la tine decizia finală, pentru că toţi sunt convinşi că tu vezi lucrurile clar, matur, raţional, şi vei oferi tuturor cel mai bun sfat! Mulţi au de învăţat din siguranţa de sine de care dai dovadă, din seriozitatea cu care tratezi lucrurile şi maturitatea pe care o inspiri.
Horoscop 14 august 2018 LEU
Nu-ţi place deloc atmosfera acestei zile, care pare să se întunece din ce în ce mai mult. Ai tendinţa de a vedea în jur numai inamici şi obstacole şi, în loc să lupţi cu starea aceasta negativă care te copleşeşte, parcă torni şi mai mult gaz pe foc. Nimereşti într-un mediu ostil în care e şi normal să vezi peste tot numai părţile neplăcute, dar nu cumva exagerezi şi tu cu pesimismul?
Nimic nu e atât de grav pe cât vezi tu, ca atare numai de atitudinea ta depinde să respingi ceea ce nu-ţi convine în jur. Ignoră veştile proaste, inamicii, criticii, răutăcioşii şi invidioşii care stau la pândă şi implică-te cu mai multă pasiune în ceea ce îţi place. Ceea ce nu-ţi face plăcere nici nu există!
Horoscop 14 august 2018 FECIOARĂ
Ai nevoie de un ajutor pentru a putea trece la etapele următoare ale unui proiect în care eşti direct implicat. Sfatul pe care îl primeşti astăzi se va dovedi a fi extrem de util, salvator pentru tine, deoarece ai multe de învăţat de pe urma celor tocmai aflate.
Cineva a trecut deja printr-o situaţie similară şi s-a lovit de probleme similare, ca atare ai numai de câştigat dacă asculţi ce-ţi împărtăşeşte din experienţele sale. Vei putea aplica uşor ceva din îndrumările sale, astfel încât să nu pierzi vremea cu aceleaşi hopuri ca şi el. Oferă soluţii deja testate.
Horoscop 14 august 2018 BALANȚĂ
Când erai gata să renunţi la un plan care ajunsese într-un punct sensibil, iată că apare şi neaşteptatul salt înainte care te readuce în cursă. E semn că niciodată nu trebuie să renunţi, pentru că nici nu ştii cum abandonul tău survine cu o clipă înainte de a apărea vestea succesului.
Continuă să speri, să tragi tare, să lupţi cu piedicile de pe parcurs, convins că te îndrepţi în direcţia cea mai bună. Da, poate acum totul pare să evolueze mult mai lent şi mai greu, dar toate aceste eforturi se vor lega la un moment dat într-o reuşită demnă de toată lauda. Insistă, deci, oricât de lung ar mai părea drumul!
Horoscop 14 august 2018 SCORPION
Fă ceva să te debarasezi odată de acea amintire urâtă care îţi tot revine în minte iar şi iar! Nu îţi prieşte, are numai efecte negative asupra ta şi practic te ţine blocat în trecut într-o zonă nefastă.
De tine depinde să ştergi acea restanţă, fie că e vorba de o relaţie eşuată pe care trebuie s-o scoţi din viaţa ta, de o eroare de demult care încă îţi strică imaginea sau de un conflict care revine în actualitate din când în când, atât cât să ţi se ridice tensiunea. Cu un efort de voinţă, poţi scăpa de acea ghiulea pe care o tot tragi după tine!
Horoscop 14 august 2018 SĂGETĂTOR
Cel mai bine ar fi să pleci cât mai departe de casă, pentru că surprizele zilei vin de la distanţă. Călătoreşte, umblă unde vezi cu ochii, ia legătura cu persoane de departe, pentru că de acolo vor sosi azi veştile excelente care au un rol pozitiv asupra ta.
Chiar dacă pleci la drum cu oarecare teamă, neştiind ce te aşteaptă la destinaţie, pe parcurs starea ta se va ameliora şi vei reuşi să descoperi şi plăcerea călătoriei, pentru că întâlneşti peste tot doar oameni amabili, comunicativi, care te primesc cu braţele deschise.
Horoscop 14 august 2018 CAPRICORN
S-a terminat o etapă din viaţa familiei tale şi a venit vremea să vă luaţi rămas bun de la tot ce a fost. Aţi învăţat ceva din cele trăite, dar nu mai are rost să duceţi mai departe capitolul tocmai încheiat. Este un moment excelent pentru a trasa o nouă direcţie împreună cu cei dragi ţie, trecutul fiind de acum înainte doar o amintire sau sursa unor învăţături înţelepte.
Priveşte spre viitor de acum, nu te mai întoarce înapoi decât pentru a accesa, din când în când, atunci când ai nevoie, câte o idee, câte o lecţie acumulată, câte o informaţie de demult. Concentrează-te spre ce va fi!
Horoscop 14 august 2018 VăRSăTOR
Tu eşti implicat de obicei în ce se petrece în jurul tău, dar azi alegi o atitudine mult mai rezervată, convins că numai aşa vei depăşi cu bine o situaţie dezechilibrată. Rămâi rece, distant, oarecum dezinteresat de sensul în care merg lucrurile, şi aşa vei vedea că efectele eventualelor hopuri nu vor mai fi la fel de mari.
Nu e genul tău să tratezi de pe margine sau cu indiferenţă lucrurile care se întâmplă în calea ta, dar de data aceasta e mult mai bine să stai pe loc şi să nu te bagi. Furtuna va trece mult mai uşor dacă o laşi să treacă pe lângă tine, fără a interveni în vreo direcţie. Un pic pasiv, un pic comod, vei trece peste toate mult mai uşor!
Horoscop 14 august 2018 PEȘTI
Trebuie să pui serios umărul la materializarea unui mare vis, pentru că deţii toate resursele unui succes deplin în acest sens. Aştepţi mult şi de la ceilalţi care joacă un rol în atingerea acestui ţel, dar cea mai mare parte a eforturilor ţine de tine!
Nu pretinde doar de la ceilalţi implicare, energie şi pasiune, ci ai putea să-i mobilizezi tu mai bine pentru a contribui cu toţii cu ceea ce ţine de fiecare. Tu le poţi stimula dorinţa de a ajunge la acel scop, iar ei vor face tot ce le stă în putinţă. În fond, fiecare are ceva de câştigat de pe urma acestui proiect colectiv, deci… la treabă!