Horoscop 31 august 2018. Una dintre zodii va fi victima bârfelor celor din jurul său, două zodii au noroc la bani. Citește horoscopul zilnic pentru zodia ta. Tu ce zodie ești?
Horoscop 31 august 2018 BERBEC
Deşi pe moment ai fi tentat să spui că nu-ţi convine ceea ce ai obţinut dintr-un demers la care ţi-ai adus contribuţia, nu-ţi pierde nici speranţa, nici încrederea. Lucrurile bune nu apar din prima, ci uneori mai ai impresia că rătăceşti pe căi nepotrivite, dar după o vreme vor începe să se clarifice orizonturile şi vei descoperi şi partea bună a situaţiei de faţă.
Nu abandona ce ai pornit dacă deocamdată nu apar perspectivele visate, ci mergi mai departe. Nici n-ai idee ce bine se vor rezolva toate, dar nu acum, când încă mai cauţi o cale. Important e că pe parcursul eforturilor tale apar suficiente semnale bune care îţi oferă ţie garanţia că la final te aşteaptă ceea ce visezi.
Horoscop 31 august 2018 TAUR
Se vorbeşte despre reguli încălcate sau abateri de la legi, cu riscul unor sancţiuni severe. Dacă eşti supus unei judecăţi, s-ar putea să ţi se arunce în cârcă o mulţime de erori de care te faci sau nu vinovat, dar trebuie să găseşti imediat dovezile care te pot scoate din impas.
Unii s-ar putea să-ţi descopere pe undeva un punct sensibil, gata să te amendeze pentru asta, dar e posibil să ai o explicaţie forte la cele întâmplate, ca să scapi de eventuale urmări nedorite. Luptă pentru adevăr dar dacă eşti totuşi vinovat, recunoaşte şi repară de urgenţă!
Horoscop 31 august 2018 GEMENI
Mare atenţie la afacerile pe care le închei astăzi, deoarece există marele risc al unei gafe de proporţii care îţi poate lăsa portofelul gol! Cineva se bagă în treburile tale cu intenţii clar negative, ştiind să profite de bunăvoinţa ta, de încrederea ta sau poate chiar de naivitatea ta într-o afacere pe care nu o controlezi perfect.
Va simţi imediat punctul tău slab şi te poate manipula în interesul propriu, lăsându-te pe tine fără bani sau fără perspectivele la care ai sperat. Mare grijă pe ce dai banii, pentru că s-ar putea să fie o afacere proastă!
Horoscop 31 august 2018 RAC
Nu ajunge doar să simţi cu intensitate, ci sunt momente când e nevoie să şi exprimi în cuvinte ceea ce ai pe suflet, fie emoţii frumoase, fie emoţii mai puţin plăcute. Comunicarea este esenţială în iubire, deci apropie-te de persoana iubită şi spune-i cu mai mult curaj ce gândeşti.
Poate sunt sentimente profunde care merită transpuse în cuvinte, poate sunt temeri ce pot fi alungate mai uşor dacă fiecare şi-ar exprima punctul de vedere cu încredere în faţa celuilalt. Stai de vorbă cu jumătatea ta, pentru că, prin discuţii sincere, veţi putea rezolva cu succes o mulţime de probleme de cuplu.
Horoscop 31 august 2018 LEU
Doar indiferenţa te-ar putea scăpa azi de o situaţie neplăcută pe care ai putea-o considera generatoare de haos. Nu te băga aşadar în nicio acţiune cu factor de risc oricât de mic, pentru că nu eşti pregătit să faci faţă unei surprize care ar putea strica şi mai rău.
Cu cât rămâi mai rece la tot ce se petrece în jur, cu atât şansele de a nu fi atins de efecte negative creşte, dar e greu de crezut că vei putea sta deoparte fără să te implici cât de cât, de parcă pericolul te-ar atrage ca un magnet.
Horoscop 31 august 2018 FECIOARĂ
Sunt momente când toate eforturile depuse nu duc acolo unde ţi-ai propus, deci trebuie să mai accepţi şi micile înfrângeri. Sunt sacrificii obligatorii pe care le mai faci din când în când, dar cu convingerea că ele sunt preţul ce se cere plătit pentru a putea trece mai departe.
Poate azi renunţi la un vis sau la o cale, dar cu sentimentul că e cel mai bun lucru pe care îl poţi face în acest moment iar într-o zi vei culege roadele bune ale compromisurilor actuale. Ai deci răbdare şi acceptă alternative, chiar dacă nu eşti întru totul de acord cu ele.
Horoscop 31 august 2018 BALANȚĂ
Încearcă să mai şi refuzi pe cei care te monopolizează cu problemele lor. Nu cumva le pui prea mult la suflet? Ei se simt bine când găsesc pe umerii cui deşărta bagajul de probleme, dar nu cumva te împovărezi tu fără rost?
Ascultă-i, asta poţi face, dar fă-o cu un dram de detaşare, de indiferenţă, de răceală chiar, dându-le totodată impresia că eşti un prieten de nădejde. Nu înseamnă că nu-ţi pasă de problemele lor, ci doar că îţi pasă mai mult de liniştea şi starea ta de bine. Ei abia aşteaptă să obosească pe alţii de necazurile lor, dar ce vină ai tu?
Horoscop 31 august 2018 SCORPION
Eşti foarte îngrijorat pentru nişte chestiuni de serviciu sau din cauza unei relaţii care merge defectuos de la o vreme, dar nu cumva te stresezi degeaba? Ai nevoie de puţină relaxare, şi ştii de unde poţi primi tu azi energia pozitivă care să te remonteze cel mai rapid? De la animale! Da, de la vietăţile cu patru lăbuţe şi codiţe fericite care te primesc de fiecare dată cu bucurie!
Caută compania lor, pentru că orice problemă va dispărea dacă reuşeşti să-ţi readuci zâmbetul pe buze şi lumina în priviri numai la vederea acestor îngeraşi cu blăniţă! Oferă-le atenţie iar ele te vor recompensa înzecit iar suferinţele umane dispar ca prin farmec!
Horoscop 31 august 2018 SĂGETĂTOR
Chiar dacă vezi în faţa ta semnale clare de nedreptate şi infidelitate, nu încerca să le ţii altora predici. Nu numai că nu ai acest drept, dar poate nici tu nu eşti ireproşabil ca să le dai lor lecţii de viaţă. E problema lor, la urma urmei, ca atare tu concentrează-te asupra propriului tău comportament. Mai degrabă poţi oferi altora o lecţie bună prin exemplu personal, arătându-le cum e mai bine să se poarte, nu doar vorbindu-le critic despre ce fac ei greşit. Lasă-i să se convingă singuri că nu fac bine ceea ce fac, pentru că adevărul iese oricum la lumină. Tu urmează drept calea adevărului şi s-ar putea să-i atragi şi pe alţii după tine.
Horoscop 31 august 2018 CAPRICORN
Nu aluneca într-o zonă emoţională periculoasă doar pentru că momentan nu stai tocmai fericit în plan financiar. Sigur că e important să ai bani ca să te simţi bine, dar vei vedea că există alte aspecte ale vieţii cotidiene care merită acum mai multă atenţie şi de unde îţi poţi extrage energia pozitivă. Nu pune la suflet o factură pe care nu o poţi achita acum.
Nu intra în panică dacă afacerile merg mai anevoios. Nu începe să te lamentezi dacă nivelul contului a scăzut drastic. Ai răbdare, pentru că toate vor veni la momentul potrivit în cantitatea potrivită dacă nu te laşi copleşit de aceste frici fără rost!
Horoscop 31 august 2018 VĂRSĂTOR
Dacă tu nu eşti foarte convins de propriile tale calităţi, priveşte-te prin ochii celor care îţi sunt alături cu iubire. Dacă vezi cât de mult te preţuiesc ei, cât de des caută să-ţi stea în preajmă, înseamnă că ei te plac aşa cum eşti şi ar fi bine să fii şi tu la fel de mulţumit de tine însuţi. Nu-ţi mai vedea toate defectele în oglindă, când se văd de la o poştă numai lucruri minunate pe care merită să le evidenţiezi.
Învaţă să te iubeşti mai mult, să te respecţi mai mult, să valorifici mai mult ceea ce ştii sau poţi, pentru că ai multe atuuri doar ale tale. De fapt, exact asta apreciază ceilalţi la tine, dar tu parcă vrei şi mai mult! E bine să doreşti perfecţiunea, dar spiritul auto-critic depăşeşte totuşi limitele!
Horoscop 31 august 2018 PEȘTI
Când ai un drum mai aparte decât restul lumii, nu te aştepta ca lumea să te înţeleagă din prima sau să te urmeze atunci când îi inviţi să ţi se alăture. E nevoie de timp pentru ca lumea să înţeleagă viziunea ta diferită, dar nu trebuie să renunţi, tu mergi pe calea ta, fii un exemplu demn de urmat şi ai să vezi că într-o zi, privind în urma ta, deja ai să descoperi câţiva discipoli.
Acum eşti încă pe parcursul acestei demers de a te face auzit, înţeles, acceptat. Tu crezi în drumul tău, şi asta contează pentru că dacă şi tu ai începe să te îndoieşti, ai abandona repede această cale. Ai răbdare, într-o zi vor gândi şi alţii ca tine!