Horoscop Duminica – 23 decembrie 2018

312

Horoscop 23 decembrie 2018 BERBEC

Ai avea nevoie de o zi de totală detaşare, să îţi recapeţi o binefăcătoare stare de zen, de armonie interioară, de echilibru pe toate planurile corpului tău, pe care numai singurătatea ţi le-ar putea oferi. Nu e o singurătate apăsătoare, ci una acceptată de bună voie, conştient că numai aşa îţi vei aşeza mai atent sufletul în prim plan, dedicându-te mai mult nevoilor sale.

Lasă-i pe toţi ceilalţi la o parte, preocupă-te de propria ta persoană, ascultând ce-ţi transmite inima. Poate vin de acolo semnale bune, de fericire, mulţumit de nivelul la care ai ajuns, dar pot veni şi alarme cum că inima ta e neîmplinită şi ar avea nevoie de ceva anume, ceva ce nu i-ai oferit îndeajuns. Descoperă acel gol din inima ta şi umple-l!

Horoscop 23 decembrie 2018 TAUR

Petrece ziua de azi în compania persoanei iubite, pentru că atmosfera este prielnică apropierii, romantismului, tandreţii, acelor gesturi plăcute pe care amândoi le aşteptaţi unul de la altul. Fii mai generos în semne de afecţiune, pentru că, la tot ceea ce ai tu de oferit, s-ar putea să primeşti dublu în schimb!

Dacă abia azi apare cineva în cale, profită de clipele minunate de care ai parte, pentru că ele pot fi startul unei noi iubiri. Fă un pas înainte spre cel care ţi-a furat inima, dă-i un telefon, stabileşte o întâlnire sau un plan comun, pentru că ziua e norocoasă în iubire!

Horoscop 23 decembrie 2018 GEMENI

Eşti în faţa unei noi şanse de iubire şi e absolut firesc să ai emoţii. Ţi s-au aprins din nou călcâiele, dar te cam grăbeşti! Nici nu s-a terminat bine prima voastră întâlnire, că tu vrei deja să treci mai departe, la o etapă superioară în relaţie!

Ia-o mai uşor, chiar dacă eşti îndrăgostit lulea, pentru că şi paşii aceştia de început au rolul lor: de a vă cunoaşte mai bine, de a aprinde şi mai mult flacăra, de a atrage atenţia unul asupra celuilalt. Dacă vrei să treci la etapa următoare, pierzi o mulţime de senzaţii minunate!

Horoscop 23 decembrie 2018 RAC

Veştile care ajung azi la urechile tale sună cam sumbru, dar nu ar trebui să le pui la suflet. Există o lege a compensaţiei care spune că atunci când un plan al vieţii merge prost, sigur din altă direcţie lucrurile merg foarte bine.

Asta trebuie să găseşti tu acum, acel plan unde ai numai motive de bucurie şi optimism, pentru că te poţi agăţa foarte bine de el pentru a depăşi cu bine emoţia generată de veştile proaste. Sunt eşecuri minore, privite în ansamblu, care nici nu ar merita atâta atenţie, ca atare aşa ar trebui să le tratezi şi tu: cu detaşare şi indiferenţă, ca şi cum n-ar conta.

Horoscop 23 decembrie 2018 LEU

Iubeşti să deţii controlul, aşa e, şi asta vei căuta şi azi în aventura care ţi se deschide în faţa ochilor. Nu te preocupă atât de mult rezultatul, destinaţia, ceea ce te aşteaptă la final, cât senzaţia de satisfacţie deplină pe care o ai că ţii în mâini tale frâiele acestei acţiuni.

Ce-i drept, eşti potrivit în asemenea poziţie, pentru că poţi fi şi un foarte bun conducător de echipă, dar uneori transformi dorinţa de a conduce în agresivitate verbală, în autoritate exagerată, în plăcerea de a o face pe durul, aruncând în stânga şi-n dreapta cu vorbe grele. Foloseşte-te de acest atu într-un sens constructiv, nu pentru a-i îngenunchea pe ceilalţi.

Horoscop 23 decembrie 2018 FECIOARĂ

Lucrurile par să fi căpătat un ritm mult mai alert, dar nu s-ar zice că-ţi displace viteza! Eşti împins de la spate de iureşul evenimentelor, dar e pe placul tău, pentru că şi tu eşti, de felul tău, grăbit, rapid şi dornic de rezultate imediate. Parcă vâsleşti din ce în ce mai tare, motivat de ceea ce se prefigurează la orizont, dar nu încerca să controlezi tu evoluţia evenimentelor, ci lasă-te cumva în voia curentului.

Eşti într-o barcă pe un râu iute de munte, care curge învolburat spre vărsare, ca atare tot ce trebuie să faci e să te opreşti din a mai vâsli pentru că oricum apa te duce acolo unde trebuie. Ţinta e interesantă, ritmul e perfect, iar tu doar pluteşti.

Horoscop 23 decembrie 2018 BALANȚĂ

E cam gălăgie în preajma ta, deşi tu ai avea nevoie de o zi mai liniştită, eventual în deplină singurătate, dar nu poţi avea parte de aşa ceva. Ai alături un grup de prieteni care au chef de distracţie, de muzică, de petrecere chiar, şi nu poţi face tocmai tu opinie separată, se știe ca și tu eşti un mare amator de asemenea activităţi.

Deși ai fi preferat să rămâi acasă, să citeşti, să dormi, te studiezi, să te retragi în lumea ta tihnită ca să-ţi reîncarci bateriile, dacă ai totuşi ocazia de a socializa şi a te distra, nu refuzi. S-ar putea ca exact acel lucru de care fugi să-ţi facă cel mai bine, deci deschide uşa divertismentului! Singurătatea scoate la iveală şi emoţii care nu-ţi priesc.

Horoscop 23 decembrie 2018 SCORPION

Te preocupă deja altă direcţie, dar nu te poţi concentra asupra ei până nu duci la capăt ce ai început. Fă un efort să termini ce ai început, ca să te poţi elibera de sarcini restante şi mai apoi să te poţi dedica noului plan care s-a născut în mintea ta.

Nu încerca să le duci pe ambele simultan, pentru că nu vei reuşi să te concentrezi eficient şi într-o parte şi în alta, ca atare aici trebuie să depui cele mai mari eforturi, în a te ambiţiona să te ocupi de planul care se apropie de sfârşit şi a-l duce la îndeplinire, ca după aceea să fii complet liber pentru altceva.

Horoscop 23 decembrie 2018 SĂGETĂTOR

E o zi minunată înaintea ta, profită din plin de veselie, de motivele de sărbătorit din jurul tău, pentru că ai destule! Poate copiii sunt sursa fericirii tale, pentru că, ori de câte ori stai în preajma lor, parcă îţi încarci şi tu bateriile de energie pozitivă.

Zâmbeşte, fii liber să te joci, oricare ţi-ar fi vârsta, pentru că şi copilul din tine cere uneori să fie lăsat să se manifeste liber, aşa cum vrea. O astfel de atmosferă destinsă, lipsită de rigori, de norme, de limite impuse de vârstă sau statut social, se va dovedi a fi exact balsamul de care aveai nevoie pentru a uita de probleme. Copiii nu au nicio grijă: fii ca şi ei, măcar pentru o zi!

Horoscop 23 decembrie 2018 CAPRICORN

Ca să nu dezamăgeşti pe nimeni eşti tentat să accepţi două sarcini în acelaşi timp cu riscul de a le rasoli pe amândouă. Nu poţi lucra pe două fronturi, ca atare alege dintre cele două provocări pe cea care ţi se pare, în acest moment, mai accesibilă.

Ţi se va părea, la prima vedere, că ambele sunt la fel de banale şi de simple, de aceea vrei să te apuci de amândouă simultan, dar după primii paşi vor începe să se ivească şi piedicile care te vor pune în faţa propriilor tale limite. Nu e atât de simplu sau de banal pe cât pare la prima vedere!

Horoscop 23 decembrie 2018 VĂRSĂTOR

De unde nici nu te aştepţi, apare azi soluţia salvatoare ce va restabili echilibrul într-o problemă care scăpase un pic de sub control. Fii deci atent la tot ce auzi, la sfaturile primite de la ceilalţi, la coincidenţele care apar în calea ta, pentru că, printre ele, s-ar putea afla şi răspunsul la una din întrebările tale cele mai apăsătoare.

Vei descoperi că nimic nu-i întâmplător din ceea ce întâlneşti pe parcursul acestei zile, ca atare fii atent la detalii, că nici nu ştii cum trece pe lângă tine exact ceea ce aveai nevoie! Stai cu urechile pâlnie la informaţii şi totul va reveni la normal.

Horoscop 23 decembrie 2018 PEȘTI

Parcă nu te înţelegi cu nimeni în jurul tău, dar, dacă ai fi mai atent, ţi-ai da seama că problema nu e la cei din anturaj, care nu au absolut nimic cu tine, ci e chiar la propria ta persoană. Tu eşti cel nervos, irascibil, pus pe harţă la orice, nu ceilalţi, care, culmea, chiar te înconjoară cu simpatie şi toleranţă, de parcă ar înţelege că eşti nervos şi te lasă în apele tale.

Fă un efort să-ţi ajustezi tonul şi manierele când intri în contact cu cei pe care nu-i cunoşti, pentru că ai putea crea o imagine greşită asupra ta. Tu nu eşti aşa de obicei, deci adu-ţi aminte de valorile pe care tu le reprezinţi cel mai bine: amabilitate, sociabilitate, diplomaţie.